#fugadeacasă 2015 (1)

Cămara cu plimbări

simt nevoia să fug de acasă din ce în ce mai des. nu are legătură nici cu primăvara, nici cu oamenii, nici cu viața haotică. ci cu simplul fapt ca atunci când plec din bucurești îmi găsesc mult mai ușor capacitatea de a mă detașa, de a reașeza viața în locurile ei, de a mă bucura de lucruri simple, de copaci, de albastru. e poate un efect secundar al anilor cu multe plecări și a faptului că anul trecut am stat mult între beton și asfalt. și întâmplarea face să fiu unul dintre acei oameni care preferă să plece 3 zile în loc de 3 săptămâni, cu condiția ca plecările să fie destul de dese (ceea ce la mine se traduce prin 1 la maxim 6 săptămâni).

fug de acasă de niște ani. timp în care am descoperit oameni, locuri, stări. am avantajul că nu îmi e frică nici să plec singură (dacă așa simt nevoia), că am prieteni la fel de doritiori de plimbări ca și mine, și cam toți iubiții-amanții pe prin viața mea se bucurau de mirosul unei asemenea aventuri de parcă le ofeream luna de pe cer. doar că anul acesta e altfel. așa simt. prin urmare pentru 2015, fugile de acasă vor fi documentate pe blog și în albumul foto de pe FB. poate găsiți și voi idei drăguțe pentru voi.

prima fugă de acasă a venit cu pretext (de turneu, de zi de naștere). au fost 1000 de km în 4 zile, acum o lună. într-un weekend când era anunțat cod galben de ninsori. noi am găsit atunci în transilvania soare, albastru, și liniște.

brașovul l-am văzut pe seară, am zis ca revenim cândva. la viscri ne-am dus cam cum te duci la pomul lăudat. fain satul, faine proiectele prin care s-au renovat mare parte din case, frumoasă primăvara simțită de acolo. pe de altă parte, trist tare că pentru a ajunge până acolo treci serios prin pericolul de a îți lasa mașina într-o gropă, pentru că drumul e prost tare (apropo de drumuri, exceptând cazul acesta vă anunț că am mers pe drumuri bune, poate mai bune decât mă așteptam, dar cu mult -mult prea multe serpentine și curbe pentru gustul meu).

la bistrița sunt struți și e liniște. atât de liniște că la 9 seara nu mai e nimeni pe stradă. cu toate acestea, e genul de liniște bună, nu din filme de groază. orașul e curat, oamenii zâmbitori.

și am ajuns și eu la mediaș. am mâncat papanași fierți. am văzut clădiri cu simboluri. data viitoare musai să mă plimb mai mult și cu cineva mai de-al casei care să ne spună poveștile. și am stat cazată la mansardă, cu mobilă de lemn pictatată cu grijă, paturi cu așternuturi albe și deal verde de pe geam. terapie, vă spun 🙂

a fost frumos. și bine. și va urma.

până atunci, câteva imagini, să vă ia gândul de la griul de afară.

 

 

Written by Oana

1 Comment
  1. Marius Georgescu

    Mda,toti ar trebui sa plecam mai mult de-acasa.Multumesc ca -mi reamintesti.

Leave a Reply

%d bloggers like this: