Despre lucrurile bune și nevăzute

Povestile mele

Doamna, doamna, care a fost cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat anul ăsta?

Eram în trecere prin sala de la Fabrica, duminică, la petrecerea de Crăciun a copiilor beneficiari ai programelor Climb Again. Unii se cățărau, alții stăteau cuminți la pictat, un grup cânta și un alt grup stătea la povești. Cosmin m-a prins de mână, m-a tras în grupul lor de pe saltea și apoi a aruncat întrebarea. Blocaj mental 30 de secunde. Am răspuns cu primul gând.

Apoi am ascultat răspunsurile lor. Copii care nu văd, care stau la internat, pentru care uneori vocea ridicată și declarațiile de subminare sunt doar eforturi constante de a păstra atenția asupra lor. Se bucurau de rezultatele de școală, de cățărat, de evoluțiile lor. A urmat partea cu planuri pentru anul viitor. Și-au înșirat ambițiile pe sfoară, fără temeri, fără grija de a fi judecați, conștienți că nu sunt mărunte, dar că sunt cele ce îi schimbă. Când mi-a venit rândul mi-am aliniat planurile cu ale lor. Poate mai sus decât credeam că pot să visez.

Petrecerea de Crăciun a fost o continuare firească a Campionatului Național de Paraclimbing, ce se desfășurare duminică dimineață. La ora 8, cu ochii pe jumătate lipiți de somn (nu sunt o persoană matinală de fel) eram la copiii nevăzători la internat. Aveau în ei atât de multă energie că au înlocuit trei cafele mari. Am avut emoții, am rămas surprinși de faptul că unul dintre ei intrase în finala Campionatului Național de Escaladă pentru Juniori ( bravo, Cosmin), am numărat prize și încurajat fiecare copil, am țopăit de bucurie când Flavius și-a primit cupa de campion. Am râs mult, chiar și atunci când credeam că o să pic de somn.

Nu știu la tine cum e, dar eu la anul 2015 m-am raportat aproape în permanență ca fiind un an greu și pe alocuri tare urât. Înțesat de o serie de evenimente care mi-au săpat încet și sigur senzația de bine și colțul de roz pe care îl construisem în jurul meu. A fost un an când am luat extrem de multe lucruri de la 0, cu mici puncte de echilibru găsite în oamenii din viața mea atunci când le pierdeam pe-ale mele (vă tare mulțumesc 🙂 ), în care toate planurile puse pe hârtie au mers departe sau chiar în sens invers cu realitatea.

Fără doar și poate, întâlnirile cu copiii ăștia și  voluntariatul la Climb Again intră la categoria ”cele mai bune lucruri ale anului 2015”. Pentru zâmbetele lor, pentru energia frumoasă pe care o poartă, pentru cum îmi povestesc despre ei deschis, pentru îmbrățișările spontane. Și pentru că oamenii din jurul lor poartă cu ei cam aceeași energie și determinare, și le mulțumesc pentru zâmbete și pentru că m-au făcut să mă simt la locul meu. Fix acelea întâlniri care se întâmplă atunci când trebuie.

Anul viitor va unul despre cățărat. Atât pentru mine, dar și alături de ei. Am promis asta public, și o scriu și aici (aviz domnului antrenor Doru – îmi poți da cu declarația asta peste ochi de fiecare dată când sunt tentată să chiulesc de la antrenamente fără motiv :D).

Pentru tine cum a fost anul acesta? Și mai ales, care a fost cel mai bun lucru din el? 😀

Written by Oana

Leave a Reply

%d bloggers like this: