Demitizarea femeii puternice în trei pași simpli

Povestile mele

(acest text poate conține urme de ficțiune)

SAMSUNG CSC

Pasul 1. Imaginea din oglindă

Mi-am spus mereu ca femeie puternica e aia de le duce pe toate. Și casa și copiii și pe ea. Așa am învățat de mică. Să mă lupt cu toate, să nu las de la mine, să nu mi se vadă emoția. Mereu independentă, mereu în căutarea unui ceva ”mai bun”, mereu stabilă pe tocuri și cu spatele drept.

Bineînțeles, în spatele oricărei femei puternice e o femeie oarecare. Care se îngrețoșează dacă vede gândaci, care s-ar cuibări în brațele cuiva pentru că (..), care are crize de isterie și de plâns. Doar ca le pitește atât de bine în ea încât uneori chiar uită de ele toate.

În încrâncenarea asta nebună de a fi ”femeia puternica” se transformă, încet încet, în oglinda ei. În aparenta asta nu e rău deloc. Mai ales într-o societate care vine feminismul ca pe zmeura organică (aș fi spus ca pe-o gogoașă caldă cu zahăr pudră, dar femeia puternica e atenta la ce mănâncă). Așa că am m-am autoeducat să nu cer ajutorul, să mă lovesc cu capul de pereți singură, și sa susțin ca oricât se greu erau un moment o sa o scot eu cumva la cap (chit ca fix atunci tot ce îmi doream era o plajă în Bahams fără semnal de telefon și cu un bilet doar dus).

Eram femeie puternică pentru ca puteam. Și în plus citisem eu ca în sec 21 bărbații vor femei puternice.

Pasul 2. Paradoxul relațiilor eșuate

Paradoxul vieții din bucătăria mea e ca fix în momentul ăla cu bărbații femeia puternică dispare. Apar la rând toți piticii aia puși la colț din femeia obișnuita și țipă de bucurie de parca le-ai adus apă proaspăta unora în deșert. Bine fiind ele puse deoparte toate temerile, singurătățile, momentele de nevoie, o dată scăpate libere se poartă de parcă le-ai infuzat cu cafeină. Adică o iau razna.

Bineînțeles, un pic confuz, bărbatul așteptă. Femeia puternică de la primele întâlniri e mișto când e și vulnerabilă. Dar care e limita? Adică ok, am înțeles ca nu ești wonderwoman (chiar ma bucur, nu îmi sta bine în costum de Superman), dar știi…nu vreau sa te agăți de mine ca de o ventuza. Nu vrei tu sa fi puternica 50% măcar? Evident, femeia, obosita de o viața de spus în oglinda zilnică ca e frumoasă deșteaptă și mai ales puternică nu prea mai vrea…și iaca asa, în timp ce la ea cresc fluturașii de la o zi la alta, la el…dispar ca baloanele de săpun (să ne fie clar, vorbesc aici un pic de cazurile extreme, nu spun și nu cred că așa se întâmplă tot timpul, mai ales că azi nici măcar griul nu mai e gri, darămite nuanțele dintr-o relație de-asta de amor)

 

Am pățit-o și eu. Nu o dată. Pe cât de rațională sunt zi de zi, cam pe la polul opus sunt când ma îndrăgostesc. Și până la un punct nici nu m-am învățat minte (spre disperarea constantă a maică-mii și a prietenilor cei mai apropiați care știau că după vijelia de fluturi trebuie să stea prin preajmă cu șervețele, vin, bilete de vacanță sau o intrare gratuită la un psiholog bun – vă mulțumesc pt suport 😉 )

  1. Redefinirea

Două palme peste ochi, o săptămână de plâns, trei pahare de vin și cinșpe poezii lacrimogene scrise pe șervețele mai târziu realizezi că femeia asta puternică nu are legătura cu rațiunea, cu mersul pe tocuri, cu atitudinea de Zen perpetuu și cu impresia ca poți dărâma munți.

 

Azi, după un an în care am fost și mai puternică și mai slabă decât oricând mi-am dat seama ca femeia puternică e over-rated, ca e un fel de produs de marketing dus la extrem, un fel de Haidi Klum al personalității feminine (înlocuiți cu orice alt nume de foto-model celebru vă vine în cap, eu doar pe-asta o știu). Evident, până am acceptat ca am picat în capcana ei, ca poate am greșit și eu pe ici pe colo, ca poate bărbații aia de i-am înjurat seri la rând poate mai aveau și dreptate, a durat ceva.

În loc de concluzie.

Bineînțeles, cred în continuarea ca exista femeie puternice și foarte mișto și care mă inspiră în sensul în care îmi doresc să învăț de la ele sau că semăn cu ele. Dar ele nu au legătura cu primul paragraf. Ci mai degrabă cu acceptarea faptului ca oameni suntem si mai avem si zile proaste. Cu puterea de a te ierta pentru toate alegerile proaste și de a îi ierta pe ei pentru fiecare bucata de suflet cu care au plecat din tine. Cu capacitatea de a te cunoaște atât de bine încât să știi când poți gestiona o situație și când e nevoie sa ceri ajutorul ( și sa faci asta cu inima deschisă, nu cu rușine). Cu respiratul încet și degustatul  pe îndelete. Cu puterea de a îi inspira pe cei de lângă tine. Sau cel puțin de ai îi ajuta. Cu sinceritatea față de tot, începând cu propria persoană.

Written by Oana

5 Comments
  1. Stef

    te-ai despartit de prieten ?

    • Oana

      nu 🙂 e doar o conluzie la care am ajuns dupa un timp 🙂

      • Stef

        bun ! o sa iti mai schimbi parerea pe parcurs 😛

        • Oana

          Ce te face sa ai siguranta asta? Si de ce sa imi schimb parerea, e ceva gresit cu ea?

  2. Stef

    asa sigur ti s-a parut ca sunt ? 😛 cum afirmai: e o parere a ta in urma unei concluzii la care ai ajuns dupa un timp… nu cred neaparat ca e gresita… poate tot asa… in timp… ai sa privesti lucrurile cu alti ochi (din alte puncte de vedere)… dar dupa un timp ! 🙂

Leave a Reply

%d bloggers like this: