O carte pe săptămână: În mișcare (Oliver Sacks)

Deserturi Literare

Oliver-Sacks__In-miscare-O-viata(resuscitez ideea de a vă prezenta o carte pe săptămână, că tot sunt într-o etapă a descoperirilor faine)

Prima mea întâlnire cu domnul Oliver Sacks s-a petrecut cu o carte răsfoită prin facultate, pe numele ei Omul care își confunda soția cu o pălărie. Mai apoi a fost Muzicofilia, o carte care explorează, pe mai multe nivele, legătura dintre muzică și creier (de la persoane care suferă de amuzie –adică nu pot recunoaște nicio melodie – la cei care își păstrează memoria muzicală chiar dacă devin amnezici din toate celelalte puncte de vedere, până la puterea terapeutică a muzicii).

Pasionat de scris și de neurologie, Domnul Oliver Sacks și-a petrecut viața studiind oamenii și modul în care creierul lor era legat de afecțiunile acestora. A început facultatea prin anii 1950, dar nu s-a mulțumit niciodată doar cu datele deja primite. Într-o perioadă în care neurologia trata cazurile la comun, Oliver Sacks s-a apucat să studieze individual fiecare caz. Mai târziu, a fost printre primii oamenii care au studiat zona neuroștiinței, având în permanență dorința de a afla mai mult despre creierul uman, despre legăturile dintre el și emoțiile, reacțiile, adaptările organismului la ceea ce se întâmplă. A scris despre fiecare întrebare care l-a obsedat, așa că studiile sale – dincolo de latura comună: cazuistica și creierul uman – sunt de o diversitate care aproape copleșește (Domnul Sacks a scris despre orbi, surzi, muzică, culori, chimie).

(despre cum a transformat Domnul Sacks o problemă de vedere într-o carte)

Consecințele perceptive ale problemei mele la ochi constituiau un domeniu fertil de cercetare; simțeam că descopăr o lume întreagă de fenomene stranii, deși nu puteam să nu mă gândesc la toți pacienții cu afecțiuni vizuale ca e mea încercaseră cu siguranță unele dintre aceleași fenomene perceptive ca și mine. Scriind deci despre propriile mele trăiri, scriam și pentru ei. Dar acest sentiment de explorare era palpitant și m-a ținut în picioare de-a lungul unor ani care, altfel, ar fi fost plini de teamă și descurajare, și faptul că am continuat să consult pacienți și să scriu.

Nu s-a plafonat în nici un moment. A mers la conferințe, a creat legături, a învățat în permanență. A citi viața dumnealui, schimbările de paradigmă prin care a trecut (să nu uităm totuși că neuroștiința s-a dezvoltat în special după anii 1980, și o dată cu progresul tehnologic creierul uman a fost definit cu totul altfel față de momentul când dumnealui a început medicina), despre erorile făcute, e ca și cum ai citi un roman despre un personaj foarte simpatic. Domnul Sacks este sincer și plin de viața. Privește lumea cu umor și pe sine cu auto-ironie și pare un copil în continuă mirare față de ceea ce descoperă.

(despre pasiunea de a scrie)

Când eram copil, mi se spunea Cerneluță, și se pare că sunt încă la fel de plin de pete de cerneală ca acum 70 de ani.

(…) Țin întotdeauna un caiet pe noptieră, atât pentru vise, cât și pentru gândurile din timpul nopții, și încerc să țin unul și lângă piscină, lângă lac sau pe malul mării; înotul îmi aduce și el multe gânduri pe care trebuie să le scriu, mai ales atunci când se prezintă, așa cum se întâmplă uneori, sub formă de propoziții sau paragrafe întregi.

(…) Scrisul este, în sine, suficient; mă ajută să-mi limpezesc gândurile și sentimentele. Scrisul este o parte integrantă a vieții mele mintale; ideile ies la suprafață, prind formă, în timpul scrisului.

Vă recomand cartea dumnealui nu pentru că e o inspirație despre cum să faci ceea ce dorești în viață, ci pentru că este, așa cum îi spune și titlul, În mișcare. Și cred că niciodată neurologia, fiziologia și neuroștiința nu au căpătat o față atât de accesibilă cum o desenează Oliver Sacks. Vă previn totuși că, citindu-i poveștile despre cum a ajuns să scrie anumite cărți există riscul de a vă tenta și cu acelea. Eu deja am adăugat două pe listă J

Sunt un povestitor, într-un fel sau altul. Presupun că înclinația spre povești, spre narațiune, ține de firea universală a oamenilor, împreună cu capacitățile noastre lingvistice, cu conștiința de sine și cu memoria autobiografică.

 

Written by Oana

Leave a Reply

%d bloggers like this: