Înot pentru cățărat la #Swimathon 2016 (2)

Povestile mele

(ce este Swimathon și contextul în care am ajuns să înot la acest eveniment le găsiți aici)

Oana Duma

 

Pentru cine și de ce?

Pentru mine cățăratul (ca să folosim termenul mai tehnic un pic, o să folosesc escalada) a fost singurul sport care m-a convins să îl practic constant, după înot. Pentru că nu am văzut niciodată escalada ca un sport și atât, ci mai degrabă ca un pretext pentru depășirea limitelor, pentru a mă bucura de atmosfera faină și de oameni la fel, de a avea câteva ore în care să mă rup de orice și să mă concentrez pe mine.

Apoi, cumva firesc, am ajuns voluntar la Climb Again, asociația sportivă care practică terapia prin escaladă cu persoane cu dizabilități. Am cunoscut, în acest interval, niște copii minunați, copii care nu așteaptă mila celor din jurul lor, ci luptă la fiecare antrenament să își depășească limite. Limite pe care le știu și le identifică pe pereții din sală, limite palpabile, care devin puncte de reper. Limite care nu îi opresc. I-am văzut evoluând, le-am urmărit mișcările, le-am numărat tracțiunile și timpii în care pot sta atârnați de o priză. Și, dincolo de toate, i-am văzut crescând ca oameni. Cu încredere. De-asta cred cu tărie în tipul acesta de terapie: pentru că l-am experimentat personal, și pentru că am asistat la ceea ce poate face.

Am descoperit că escalada este cel mai potrivit sport și cea mai potrivită activitate pentru persoanele cu dizabilități. Sunt tineri care abia se deplasează sau care susțin că nu pot face mai nimic în viață, idee dublată de cei din jur și de multe ori chiar de cei apropiați care, în loc să îi încurajeze, sunt chiar mai afectați decât persoanele cu dizabilități. Copiii percep activitatea ca pe un joc, ca pe o aventură: caută cel mai ușor traseu, cele mai bune prize (…) Dorința mea este ca cei care au o deficiență sau o problemă medicală să fie tratați normal. Ei au nevoie de asta. Nu eu nevoie de milă, ci de o relație normală (Claudiu Miu, fondator Climb Again, într-un interviu pentru Transilvania Report)

Copiii de la Climb Again sunt ca orice alți copii. Își doresc atenție, zâmbete, îmbrățișări. Te iau peste picior atunci când te simt nesigur. Uneori, râd de tine dar și de ei. Și mai ales, îi caracterizează faptul că evoluează și pot face lucruri extraordinare, nu faptul că sunt nevăzători, hipoacuzici sau suferă de o forma de autism.

Primele antrenamente, la Galactic Gym. Îl filam pe Flavius, care nu vede deloc. La un moment dat, pentru că era foarte agitat și nu mai avea răbdare, nu reușea să prindă o priză din drepta lui. Încerc să îi dictez de jos că este în zona frunții, dar în dreapta. Trece de trei ori cu mâna pe lângă. Obosesc și la un moment dat spun Hai ma, Flavius, pune mâna în dreapta, nu vezi priza? În secunda doi realizez ce am spus, îmi vine să intru în pământ, și îl aud pe Flavius Nu o văd, doamna, nu. Dar o găsesc eu cumva. Râdea. Încă mai râde de mine câteodată. Iar eu încă mai greșesc față de ei.

Iar dintre ei toți ce vin la cursuri sunt câțiva pentru care escalada a trecut din zona de terapie în zona de performanță sportivă. Ei sunt acele cazuri care demonstrează unde poți ajunge și care setează exemplele și modelele pentru generațiile viitoare de copii ce vor veni la Climb Again. Despre ei o să vă povestesc într-o articol viitor. Dar ei sunt cei în jurul cărora ne-am construit proiectul pentru Swimathon.

Vrem să ducem anul acesta prima echipă românească la Campionatele Mondiale de Paraclimbing (escaladă pentru persoanele cu deficiențe). Pentru că depășirea limitelor nu este o poveste lacrimogenă, ci este o realitate la Climb Again. Și tu mă poți ajuta să facem acest lucru!

Donează și susține-mă în echipa LOS ESCALADORES  la Swimathon București 2016.

# Prima Echipă Românească la Campionatul Mondial de Paraclimbing 2016
http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/index.php/profil-echipe?profil=61

Written by Oana

Leave a Reply

%d bloggers like this: