Swimathon 2016 – cum a fost

Povestile mele

Sâmbătă, 2 iulie 2016.

M-am trezit târziu, cu o durere de cap cruntă și un genunchi plin de vânătăi. Mda, se pare că exersatul săriturilor pe repeat cu o seară înainte nu mă făcuse nici să fiu mai încrezătoare, nici să am o postură așa cum îmi imaginam, dar reușise să mă umple de vânătăi. Măcar l-am avut pe frate-miu pe post de antrenor și suport psihic, și nu m-am chinuit singură.

După o lună în care am așteptat cu nerăbdare evenimentul Swimathon, fix acum simțeam că nu vreau să ies de sub cearșaf și parcă toată oboseala din perioada asta a ales să se manifeste la ora 9 dimineața. Am dat vina pe emoții și pe (prea) puținele ore de somn din ultimele zile, mi-am aruncat echipamentul în rucsac, m-am alimentat cu un fresh de portocale, am plecat la bazin.

Primele minute au trecut ca prin ceață. Îmi cer scuze și în scris victimelor colaterale ale lipsei mele de energie, care s-a tradus printr-o lipsă de empatie și răbdare colosale. Trei guri de aer și două palme mentale mai târziu mi-am impus să mă bucur de ziua asta, de înot, de oamenii mișto de lângă mine. E drept, m-au ajutat niște zâmbete și îmbrățișări primite între timp.

Note to self: nu te mai epuiza fizic înainte de un eveniment sportiv, o să îți strice tot zen-ul din ziua aceea.

Evenimentul în sine: curat și destul de bine organizat. Mulți voluntari la intrare (unde erau înscrierile), și mai mulți pe lângă bazin. Apă, limonadă de la Urban Monkey, Isostar în pahare. Destule chestii de hidratat, în condițiile în care în bazin abia se putea respira de cald și umezeală. Nu am început la 12 fix, dar nici mult mai târziu, întârzierea a fost una ok, ne-am încălzit pe terasa de afară, ne-am mai încurajat un pic, am stabilit ordinea plecărilor.

Nu știu când au trecut cele 50 de minute. Tot evenimentul s-a desfășurat, pentru mine, sub imperiul unui gând hai, că mai poți un bazin. După primele trei schimburi am simțit că leșin, am băut ceva hidratant de Isostar, frate-miu mi-a atras un pic atenția la trasul de mâini,  după încă vreo două am rămas fără aer, și apoi pur și simplu am înotat. Cumva, între emoția de dimineață, dorința de a îmi demonstra că pot sprinta la o ștafetă de înot, și energia bună din jurul meu, mi-am găsit ritmul în care să mă simt confortabil. Am fost pe o medie de sub un minut pe bazin, deci ca rezultat personal e un ritm mai mult decât decent (când am început antrenamentele eram undeva la 1 minut si 15-20 de secunde).

Am plecat de la bazin cu un zâmbet mare de tot. Toată energia negativă de dimineață se disipase în apa. Și în zâmbetele celor din jur. Mulțumiri speciale și colorate pentru ziua de sâmbată merg către: membrii echipei LOS ESCALADORES (cu mențiune specială pentru Răzvan care m-a așteptat la fiecare capăt de culoar cu un zâmbet și o vorbă bună), frate-miu (care a alergat pe marginea bazinului, ne-a adus apă și limonadă, m-a învățat să sar și să îmi corectez mișcări în doar vreo trei ore de antrenament), Ana și Raluca (care au dansat și apaludat), Amalia și Raluca-Siameza mea (care au rezistat eroic în căldură pentru a ne susține), Wanda (fără de care nu ajungeam deloc la Swimathon), echipa Tot mai sus (care ne-au susținut și au înotat pentru aceeași cauza), Ioana (care ne-a aranjat pozele și gândurile frumos pe pagina de Facebook a Climb Again), Claudiu și Grațiela (pentru zâmbete și susținere și pentru că sunt nebunii frumoși care cred în toate proiectele astea și în noi), Miruna (pentru zâmbet și răbdare).

 

Swimathon a fost însă despre mai mult decât înot. A fost despre comunități și oameni frumoși. Despre o lună în care am mobilizat și am strâns fonduri. Da, și pentru noi a fost o surpriză faptul că echipa LOS ESCALADORES a strâns peste 10.000 de lei. Surpriza a fost dublată doar de zecile de gânduri bune și de oameni frumoși care ne-au ajutat. Măi oameni buni, voi ne demonstrați că nu există limite atunci când îți propui ceva, și împreună vom mai sparge o barieră: în toamnă plecăm la Paris, cu prima echipă românească participantă la Campionatele Mondiale de Paraclimbing. Overcome the impossible merge mai departe. Mulțumesc pentru asta!

PS: donații se mai pot face până pe 31 iulie pe linkul de mai jos.

# Prima Echipă Românească la Campionatul Mondial de Paraclimbing 2016
http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/index.php/profil-echipe?profil=61

Written by Oana

Leave a Reply

%d bloggers like this: