#fugadeacasa Liniște

Cămara cu plimbări

Una dintre metodele de a ignora griul de afară și o potențială durere de cap cu iz de migrenă este aceea de a închide ochii și a evada pentru câteva minute. Nu e nevoie de un exercițiu complex de meditație, nici de un efort mental. Ci doar tranpunerea către un loc ideal. Pentru o persoană care funcționează extrem de ușor cu imagini vizuale, exercițiul meu de evadare se concretizează, de cele mai multe ori, cu transpunerea într-o imagine de verde-albastru-stâncă. Acolo pot respira liniștită câteva minute, înainte de a reveni în concret. De cele mai multe ori, revenirea aduce cu ea o variantă de-a mea ceva mai prezentă și mai senină.

Săptămâna trecută, fără a bănui acest lucru atunci când m-am urcat în mașină și am condus câteva sute de kilometri, am descoperit locul acesta fizic. E în zona Semenicului, printre cărări umbrite de copaci înalți, cu cer albastru, cu păduri pe care le-am îmbrățisat. S-a adunat, în colțul acela de lume, toată liniștea pe care o simțeam cumva mereu scăpându-mi printre degete. Am respirat-o adânc, am gustat-o, mi-am ascuns-o sub piele și în minte pentru a mă întoarce la ea ori de câte ori e nevoie.

Mergeți în Semenic dacă aveți ocazia. E atâta frumos și bine ascuns între munții de acolo că o să vă bucure inima. Eu visez întoarecere în zonă. Bine, visez și la stâncile de la Herculane la care nu am ajuns anul acesta din motive de genunchi buclucaș, dar care mă așteaptă cuminți 🙂

 

Written by Oana

Leave a Reply

%d bloggers like this: