(Dez)echilibru

Povestile mele

Nu știu când a venit toamna. M-a luat prin surprindere, de parcă toată vara mea alergată pe te miri unde, a fost într-o altă lume dintr-o altă viață. Acum câțiva ani toamna a însemnat prima vizita la terapie. Acum doi ani a fost despre acceptare, durere, urlat, depresie, luat de la capăt, împăcat.

În tot timpul acesta, lumea se învârte în bulele ei. Toată lumea caută echilibru. Între viața socială și cea de birou. Între online și offline. Între ciocolată și legume. Suntem bombardați cu povești ale oamenilor de succes care au reușit să își schimbe viața cu 360 de grade, asta în timp ce tu poate nu reușești nici măcar să te ții de a bea cei 2 litri de apă regulamentari în fiecare zi. Îți spui că trebuie să fii bine. Îți impui să zâmbești. Imaginile tale de pe Instagram sunt ale vieții perfecte. Și în fiecare zi în care faci asta, mai pui pe suflet o stare proastă. Aduni frustrări. Zâmbetul devine din ce in ce mai ne-natural. În căutarea echilibrului perfect ajungi să obosești, să te dezechilibrezi și uneori să explodezi de prea multe încercări eșuate.

Știu asta pentru că am trecut prin asta. Nu o dată. De fiecare dată însă am învățat ceva. Și de fiecare dată mi-a fost mai ușor să revin la normal. Astăzi am învățat să îmi definesc echilibrul raportat la mine, și nu la ceilalți. Cu sinceritate.

Echilibru nu este atunci când toată viața este roz. Cu atât mai mult, nu este atunci când îți impui să o colorezi roz. E atunci când accepți zilele rele, stările poate în neconcordanță cu dorințele tale, lipsa de control asupra acțiunii celorlalți. Nu însemnă nici să te blochezi în ele, ci doar să le lași să vină și să treacă. Cam cum e cu vremea de afară, când aștepți ziua cu cer senin.

Echilibru nu este atunci când îți cântărești fiecare reacție, ci atunci când ți-o asumi. E atunci când te bucuri pe deplin atât de un pahar de vin sau de o înghețată, cât și de o zi în care mănânci mai multe legume decât de obicei. E atunci când recunoști că nu mai poți, și că ai obosit. Și îți dai timp să treacă. E atunci când te raportezi la tine pentru a stabili ce îți este bine, nu la ceea ce îți spune news-feed-ul de Facebook.

Echilibru nu este despre a te izola de oameni într-o chilie de sihastru, ci despre capacitatea de a păstra lângă tine oamenii care te ajută să crești și de a construi relații conștiente și pline de bunătate și inimă deschisă față de ceilalți.

Dincolo de orice, echilibrul nu este despre o imagine atent construită. Ci despre capacitatea de a sta cu tine, despre a te privi sincer și a învăța să te privești cu drag și înțelegere. Chiar dacă uneori îți vine să bați pe toată lumea din jur. Chiar dacă ai zile când nu ai chef. Chiar dacă plângi.

Uneori îmi încep zilele meditând. Alteori apăr butonul de snooze de minim 4 ori. Uneori iubesc concertele și oamenii din jur. Alteori prefer să stau în casă pentru o zi sau două departe de orice. Beau vin. Iubesc prăjiturile bune. Încerc să mănânc legume și ceva mai puțină carne. Dar uneori mănânc în cantități duble creveți în vin și friptură de vită bine marinată. Îmi plac proiectele faine și oamenii care dăruiesc timp pentru a construi bine. Râd în hohote. Plâng des. Și chiar dacă mă inspiră poveștile oamenilor care își schimbă lumea nu mi le mai impun ca model de viață.

Echilibrul permanent nu e un dat, e o căutare. Și ține 100% de alegerile personale. Tu cum ți-l construiești?

Written by Oana

Leave a Reply

%d bloggers like this: